matinal-de-vacanta

Puterea cuvintelor – Puterea CUVÂNTULUI

„Vorbește cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece”.
(Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu)

Potrivit DEX, cuvântul este unitatea de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor. Această definiție este una strict tehnică.

Ce se ascunde însă dincolo de ea? V-ați întrebat vreodată cum ar fi lumea dacă n-ar exista cuvinte? Dar ce sunt cuvintele?

Sunt poate cele mai puternice unelte de pe planeta Pământ. Dacă le folosim cum trebuie, ele pot  evita producerea de conflicte armate, pot crea pace, iar în caz contrar, pot genera distrugere și chiar războaie mediatice și cibernetice.

Prin cuvinte ridicăm, îi încurajăm pe cei de lângă noi, sau îi dărâmăm. Cuvântul crează sau distruge. Este o taină. Cuvintele nespuse, ba uneori chiar și cele rostite sunt purtătoare de fapte, gesturi și simboluri care, la rândul lor, crează relații.

Cuvintele au puterea de a responsabiliza, de a dărui dragoste și putere de sacrificiu. Sunt parte din singurul Model Absolut: „Cuvântul este mai ales acea faţă a Treimei care, pentru răscumpărarea noastră, îşi ia chip asemănător nouă, se întrupează, se răstigneşte pentru răscumpărarea lumii …” (Mircea Vulcănescu).

Unealta noastră, a celor de la RADIO, este cuvântul – cuvântul rostit, cuvântul cântat, care aici, în acest context media, este aducător de nădejdi și este mântuitor. Și asta, pentru că în spatele tuturor cuvintelor pe care le rostim, există CUVÂNTUL – mesajul dătător de viață, speranță și putere al Cuvântului lui Dumnezeu.

Vă invităm să-l ascultați și să-l puneți la inimă.

Puterea-cuvintelor